"Varsta inocentei" - Edith Wharton

Atunci cand m-am apucat de citit cartea ma asteptam sa ii pot ghici sfarsitul, sa imi dau foarte repede seama despre ce este vorba si poate nici macar sa nu o mai termin apoi. S-a dovedit insa a fi o bucatica din viata noastra, a tuturor. Este plina de ganduri, temeri si trairi reale. Pentru o scriitoare americana m-a uimit.

Filmele suprarealiste, cu "happy end", care ne umplu capul de iluzii si visuri, care ne fac sa suspinam si sa ne simtitm uneori mai putin norocosi, nu au nimic in comun cu acest roman. Si cred ca nici cu filmul care a fost facut dupa aceasta scriere (The Age of Innocence (2003)- Vârsta inocenţei), si pe care il voi vedea foarte curand.

Cartea m-a facut sa ma simt inteleasa, ca si cum autoarea mi-a citit gandurile si a scris pentru a imi dovedi ca si altcineva isi pune intrebarile care imi trec uneori prin minte.

Si daca vreodata in viata asta voi juca rolul lui May sau poate Ellen?

Am pus aici o descriere a romanului:

"Cea care mi-a atras atenţia în mod deosebit a fost tânăra şi inocenta May Welland, în primul rând pentru că am presupus că titlul ii este dedicat ei. May este exact genul de femeie supusă, ascultătoare, al cărei cel mai mare defect este că nu gândeşte cu capul ei. Supusă familiei în primul rând, când vorbeşte e că şi când pe fundal s-ar auzi mama sau tatăl ei şi buzele s-ar mişca pentru a executa un playback reuşit. Una dintre dezamăgirile cele mai mari ale lui Archer, dacă nu cea mai mare, este că May n-are propriile sale păreri, nu e emancipată şi în afara de frumuseţe şi educaţie nu are nimic. Ar vrea s-o provoace să îşi iasă din tipare, să o vadă că are iniţiative, să-l surprindă, să-l mire, dar din păcate nu-i reuşeşte decât o dată.

Ellen Olenska e la polul opus: exuberantă, liberă, dezbrăcată de regulile stupide ale societăţii, ea este femeia care vrea să divorţeze de soţul său şi să fie liberă să îşi trăiască viaţa cum vrea. Divorţul însă este unul dintre păcatele pe care societatea new-yorkeză nu le tolerează, nu le acceptă şi pentru care o femeie este blamată şi respinsă. Este femeia care acceptă flirtul, căreia nu-i pasă de ce impune societatea, dar cu toate acestea rămâne protejată de familia ei respectabilă.

Archer Newland e unul dintre puţinele personaje masculine care trăieşte destinul unei femei. Viaţa se ordonează, mai bine zis este ordonată de cineva în aşa fel încât visele lui se sting şi viata pe care o trăieşte îl nemulţumeşte. Aproape mereu în rolul unei marionete, Archer nu ia nici o decizie favorabilă lui. În cazul în care nu ii dictează alţii mersul vieţii, viaţa însăşi îl face să meargă pe un drum stabilit dinainte. Mi-a părut rău de el, că a fost atât de slab, dar dacă n-ar fi fost, cartea n-ar fi avut atâtea de oferit.

Vârsta inocenţei vorbeşte despre societatea aflată în pragul schimbării când lumea nu ştie ce să accepte şi ce nu, ce să blameze şi ce să aplaude. Nu ştiu de ce, dar mi-am amintit de Concertul Hortensiei Papadat-Bengescu. Nu mai ţin minte chiar nimic din ea, dar atmosfera de snobism pe care o respiră cartea lui Wharton mi-a amintit de ea." (www.tomatacuscufita.com)


Cartea este superba si autoarea este cunoscuta pentru premiul Pulitzer pe care l-a luat.Poate o gasiti la un anticariat cu cativa lei si o cititi si voi.

Teatru - Poker

Duminica, 6 martie, am fost la Teatrul de comedie, unde am putut sa-i vad pe: George Mihaita, Vladimir Gaitan, Valentin Teodosiu si Simona Stoicescu in piesa "Poker". Azi, dupa un search pe Google, imi dau seama ca piesa se joaca din 2004. Niciodata nu este prea tarziu insa. Improvizatiile deloc nepotrivite ale lui George Mihaita, Titel in piesa, si nu numai ale lui, au avut rolul de a aduce piesa in zilele noastre, de a ii da un aer de 2011, deci nu am pierdut absolut nimic pana la urma.

Pe domnul Gaitan il stiu din telenovelele romanesti. Trist, dar pe atunci nu stiam de dumnealui pentru ca nu prea mergeam la teatru, si telenovele romanii nu aveau. Uite pentru ce sunt bune si telenovele astea.

George Mihaita m-a surprins foarte tare in primul rand pentru ca nu arata deloc cum mi-l imaginam eu. Parul sau negru taciune era grizonat bine, iar felul de a interpreta acest rol era diferit de ceea ce m-as fi gandit ca s-ar putea intampla pe scena.

Stiu ca domnul Valentin Teodosiu joaca si in filmul Poker(2010), acum am si mai multe motive sa vad filmul. Actorul m-a impresionat profund chiar din primele minute cand l-am vazut imbracat in balerina, scena aducand cumva cu reclama unei banci romanesti ("zanul"), dar mult mai plina de intelesuri.

"Este asadar vorba de o seara de poker, la care participanti sunt Titel (George Mihaita), Claudiu (Valentin Teodosiu), Horia, (Vladimir Gaitan) si Monica (Simona Stoicescu)
Monica nu joaca decat macaua pe alocuri, in rest jucand rolul de pitipoanca venita din Basarabia ca sa faca pe amanta senatorului Claudiu. Chiar si asa nu trebuie mai mult de $100 ca sa faca sex cu un mafiot ca Titel iar cu Dl Doctor Horia nu se intampla nimic pentru ca acesta din urma are impresia ca Monica e fata lui.

Cei trei prieteni sunt foarte grei. Fosti securisti, rezolva problemele cu un singur telefon, sunt plini de bani si pun la cale tot mai multe scheme de facut bani repede si usor, de cele mai multe ori in afara legii. Cu fiecare schema se pare insa ca are loc o desumanizare a personajelor, o metamorfoza oribila de la oameni la creaturi iesite din purgatoriu." (blogonaut.ro)

Imi place sa merg la teatru, biletele se gasesc foarte greu, trebuie sa mergi sa le iei cu doua saptamani inainte dar merita efortul. Bucurestenii de toate varstele sunt din ce in ce mai mult interesati de piesele de teatru. Anul asta am fost de doua ori si de fiecare data sala era atat de plina incat se statea pana si pe trepte.