Se da o dimineata, un metrou si o mare gramada de oameni. Una bucata tipa educata si draguta se gandeste ca este momentul ca spritul ei civic sa intre in actiune. Printr-o subtilitate deosebita, demna de o persoana atenta la ceea ce se petrece in jurul ei, ridica de pe scaun un adolescent firav, cu un rucsac in brate, aratandu-i semnul de om in varsta cu baston.
Acum, eu nu stiu, prin clasa a-VIIIa cred, la cultura civica, am invatat ca bastonul ala inseamna loc rezervat si pentru persoanele cu handicap.
Bun, deci il ridica pe baiat ca sa se aseze o doamna (era in her sixties), sa zic asa.
Tipa era toata numai un zambet, multumita si foarte mandra de isprava facuta. Habar nu avea ce se intamplase de fapt, fara macar sa aiba vreo intentie rea sau voita. Doamna, care nu parea chiar atat de vlaguita, a citit ziarul statii intregi si nu-mi aduc aminte sa fii spus macar un multumesc. Sincera sa fiu ma indoiesc ca s-ar fi ridicat daca ar fi vazut pe cineva care avea nevoie sa stea jos, care poate i-ar fi fost rau..
Nu mi-a venit sa cred cand am observat ca baiatul avea un handicap. O manuta "schimonosita" cu care tinea de rucsac si unul dintre picioare usor flexat, clar avea un handicap destul de important. Adolescentul se tinea cu mana buna de bara si cu cea afectata de rucsac, balansadu-se, fiind vizibila lipsa lui de echilibru. La coborare, oamenii l-au lasat in urma dand peste el cu nepasare. Abia a reusit sa iasa din metrou inainte sa i se inchida usile in fata.
Cred ca intamplarea este nefericita si uneori ar trebui sa judecam lucrurile dupa situatie, nu dupa regulile pe care le-am invatat sau spiritul nostru justitiar. Poate ar trebui sa fim mai atenti, sa incercam sa nu ii amaram pe cei mai putini iubiti de soarta.
